Societatea Lepidopterologică Română (SLR) a propus în urmă cu 4 ani un proiect prin care insectele să vină în atenția publicului larg cu informații captivante despre lumea fascinantă a acestora, proiect întitulat “Insecta anului”.
Astfel pe baza voturilor celor interesați începând cu 2017 au fost desemnate pe rând, Rădașcă – Lucanus cervus (2017), Albăstrelul argintiu al furnicilor – Maculinea teleius (2018) și Furnica roșie de pădure – Formica rufa (2019). În 2020, în urma competiției desfășurate pe pagina de facebook a SLR în perioada 15-30 noiembrie 2019, Pholidoptera transsylvanica, s-a clasat pe primul loc cu 397 de voturi, devansând specii precum Rosalia alpina – 272 de voturi, Rubrapterus bavius hungarica – 151 de voturi și Mantis religiosa – 111 voturi.
Cosașul transilvan, Pholidoptera transsylvanica (Fischer, 1853), face parte din ordinul Ortopterelor și este o insectă robustă, zveltă, care populează pajiștile naturale, fânețele mezofile și hidro-mezofile, bogate în plante ierboase înalte sau arbuști, poieni și liziere de păduri din zonele de deal ale Transilvaniei și munții Carpați, până la altitudini de peste 2300m.
Specia se regăsește în Anexele II și IV ale Directivei Habitate și este protejată prin legislația națională, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 597/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și a faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011.
Datorită aspectului caracteristic, Cosașul transilvan poate fi relativ ușor de recunoscut printre alte specii de cosași. Specia are corpul de culoare brună sau cenușie, cu o bandă transversală pe frons, deschisă la culoare. Lungimea corpului este de aproximativ 18-25 mm la masculi și 21-30 mm la femele. Aripile masculului sunt brune sau roșcate și sunt puțin mai scurte decât toracele. Cercii masculului sunt subțiri, cu dintele intern localizat în apropierea bazei. Ovipozitorul este aproape drept, cu lungimea de 20-30 mm.
Masculii sunt adevărați trubaduri, iar stridulația lor poate fi auzită cât e ziua de lungă, dar mai ales dimineața și la apus de soare. Cântecul lor constă în sunete scurte, stridente, des repetate, iar la analiză oscilografică se observă ca stridulația este alcătuită din “strofe” tri- sau tetrasilabice, fiecare “silabă” fiind compusă din două “semi-silabe”, conform mișcărilor de deschidere și închidere ale aripilor. Cu această muzică, masculul încearcă să cucerească femelele. Unii masculi longevivi trăiesc până în noiembrie și pot fi ușor recunoscuți în peisajul liniștit al muntelui.
Autori: Dr. Ionuț Ștefan Iorgu, Dr. Ioan Tăușan
