Istoricul zonelor verzi din Sibiu

 

  Primele informaţii despre existenţa unor grădini decorative în Sibiu datează din Evul Mediu. Cea mai celebră a aparţinut lui Albert Huet, care, în 1607, o lasă, moştenire oraşului, ca loc de recreere pentru sibieni. Ea se afla la sud de poarta Cisnădiei şi o vedem schiţată pe un plan al Sibiului realizat de Visconti în 1699. Mulţimea spaţiilor decorative, a „brâului de grădini”, determină pe vizitatorii străini să asemene Sibiul, la mijlocul secolului al XVII-lea, cu un „oraş persan de flori”. În 1726 oraşul avea angajat un grădinar munchenez, iar în 1773 grădinarii sibieni solicită infiinţarea unei bresle proprii. Sunt celebre grădinile şi parcurile baronului Samuel von Brukenthal (de pe actuala stradă Constantin Noica), a lui Martin Hochmeister, a bastionului Soldisch, din curtea actualului Spital Judeţean de Neuropsihiatrie, Promenada (de-a lungul centurii a III-a de apărare a oraşului) şi altele. La începutul secolului XIX era renumită pentru frumuseţea ei grădina comerciantului Popp de pe actualul bulevard al Victoriei care a fost duminica un loc de plimbare şi recreere pentru cetăţenii Sibiului (în 1854 ajunge în proprietatea lui Andrei Şaguna). În 1856 se hotărăşte înfiinţarea parcului Sub Arini. Lucrările încep chiar în anul următor şi sunt finalizate de către Societatea de înfrumuseţare a oraşului (infiinţată în 1879), cea care va realiza şi parcurile Astra, cel din Piaţa Cluj, Piaţa Schiller şi altele.

Sursa:  Bucsa, Corneliu; Tăușan Ioan – Sibiu. Repere ecologice

Istoricul Parcului Sub Arini

  Înființat în anul 1856, Parcul Sub Arini se desfășoară pe o suprafață de 21, 65 ha. Cele 68 de specii forestiere existente în prezent au o mare valoare științifică și decorativă, exemplare pecum stejarul, plopul negru sau teiul având peste 150 de ani.

  De-a lungul istoriei sale, Parcul Sub Arini a suferit numeroase transformări, multe dintre ele, sub eticheta modernizării, știrbind semnificativ aspectul său original. Amenajat inițial ca parc englezesc, sălbatic, cu poienițe dese marginite de pâlcuri de copaci, parcul își pierde treptat aspectul său idilic și pastoral, prin înlocuirea podurilor de lemn cu poduri de beton, asfaltarea aleilor principale și a altor zone verzi.

  Lucările de organizare a acestei zone verzi au fost coordonate de inginerul Seyfried, care a întocmit şi proiectul de amenajare a parcului. El a început prin trasarea celor 2 alei principale şi plantarea cca 1000 arbori autohtoni. Iniţial parcul începea din capătul străzii Şcoala de Înot şi respectiv „Estrada Steaua” şi se termina la „Digul cu Pini” de lângă „Bolta Rece”, dig pe care în anul 1859 s-a contruit un pod pentru traversarea pârâului. Din anul 1880 au fost declanşate lucrările de extindere a parcului spre Pădurea Dumbrava.   Din 1863 primăria oraşului arendează pe 20 de ani terenul amonte de „Digul cu Pini” unei societăţi bancare în vederea realizării unor puncte suplimentare de atracţie şi destindere a cetăţenilor. Se amenajează lacurile pentru peşti şi se construieşte restaurantul (1864).   Până la înfiinţarea „Societăţii pentru înfrumuseţarea oraşului” (1879) nimic deosebit nu mai semnalăm în evoluţia parcului. Această societate se va implica activ în extinderea zonelor verzi sibiene, în igienizarea şi creşterea biodiversităţii lor. În 1881 ea realizează noi plantări atât cu arbori indigeni cât şi exotici. Din 1882 restaurantul este pus la dispoziţia grădinarului parcului şi se construieşte o seră (între actualul restaurant şi terenul de antrenament al fotbaliştilor, seră dezafectată în urmă cu două decenii).

   Zestrea dendrologică a parcului creşte considerabil din anul 1894 când sunt aduse şi plantate zeci de exemplare valoroase de arbori exotici rari precum Gingko biloba, Pseudotsuga menziensis, Tsuga canadensis, Abies concolor, Platanus acerifolia, Juniperus virginiana. În 1894 se construieşte fântâna arteziană (reamenajată în urmă cu un deceniu), iar în 1898 pavilionul de muzică (refăcut în 1979). În anul 1900 este amenajat un mic lac cu nuferi, iar în 1902 un alpinet (grupare de pietre cu plante saxicole). În anii 1904-1905 Uzina electrică realizează iluminarea aleii principale şi a fântânii arteziene. După primul război mondial se trasează noi alei, se amenajează rozariul între fântâna arteziană şi pârâu ( mărginit spre fântână de borduri cu arbuşti decorativi precum Forsythia suspensa, Berberis thunbergii, Spiraea vanhouttei, Philadelphus coronarius s.a.), se realizează piaţeta cu statuia lui M. Eminescu etc. În perioada comunistă în parc nu s-au petrecut schimbări importante. Periodic s-au reparat aleile, podeţele şi băncile, corpurile de iluminat, s-au întreţinut peluzele, s-au executat tăieri de igienizare şi pentru siguranţa vizitatorilor. A fost construit un loc de joacă pentru copii dotat şi s-a clădit un nou pod de beton şi metal pe „Digul cu Pini”, în locul celui de lemn, prăbuşit în anii , 80. În anii 1965-1966, independent unul de altul M.I. Dollu şi C. Drăgulescu realizează primele inventarieri ale arborilor din parc, rezultatele fiind publicate în 1967 şi respectiv 1995 (ultimul autor făcând o paralelă între situaţia arborilor în 1965 şi 1993). Cu acest prilej face (în 1967) şi prima etichetarea a arborilor din parc, iar în 1976 cea de a doua, precizându-se denumirea ştiinţifică, cea populară şi regiunea de origine a arborilor. Primul autor identifică 80 de specii de arbori şi arbuşti, din care 33 exotici şi 47 indigeni iar cel de-al doilea 61 de specii de arbori (nu au fost în atenţia sa arbuştii) din care 26 exotici şi 35 indigeni.

  După anul 1989 mai exact în 1993, parcul a intrat în atenţia organizaţiei neguvernamentale Ecotur Sibiu care a efectuat periodic igienizări (1993-2003), plantări de arbori (1994-2003), etichetări (1993, 2001, 2002), a publicat articole (în Tribuna Sibiului, Radical, Rondul, Hermannstädter Zeitung, România pitorească) şi pliante de popularizare (1993-2003), a organizat un concurs cu premii pentru elevi (1993), a realizat un film documentar despre parc şi a montat la intrări panouri de prezentare a parcului (1994), a efectuat aplicaţii cultural-educative în parc, cu elevi şi studenţi s.a. Şi primăria Sibiului s-a implicat an de an, înlocuind podurile de lemn cu cele de metal şi beton (1992-1993), reparând fâtâna arteziană şi înlocuind băncile, vechii stâlpi şi corpurile de iluminat cu unele noi (2001), modernizând şi diversificând zona jocurilor de copii şi fâcând noi alei (2003), reorganizând rozariul şi întreţinând (prin plantări regulate) peluzele înconjurătoare. Primăria prin Ecotur-ul au amenajat lângă fântâna arteziană o stâncărie cu specii montane caracteristice (2003).

  Din păcate s-au întâmplat în parc şi lucruri nedorite. Din neglijenţă şi chiar din necunoaştere au fost tăiaţi arbori preţioşi şi rari (exemplare de Abies concolor, Picea pungens, Pseudotsuga menziensis, Fagus silvatica f. roseo-marginata, Larix decidua, exemplare de Gymnocladus dioica s.a.). Numai în ultimii 30 de ani, ignoranța și dezinteresul față de conservarea și protejarea acestei bijuterii a naturii au dus la dispariția a peste 900 de arbori, iar specii rare ca brazii argintii, ienuperii, jnepenii, iasomia sau cireșul japonez, au dispărut. Mai mult, lacul cu nuferi, alpinetul și alte atracții naturale nu au mai fost niciodată refăcute.

Sursa: https://salvatiorasulsibiu.wordpress.com/despre-parcul-sub-arini-din-sibiu/

Leave a Reply