În trecut purta și numele de pițigoi tuchez sau pițigoi cu căciulă. Este una dintre cele mai comune specii de pițigoi de la noi, ușor de diferențiat după colorit, cât și după cântecul caracteristic. Poate fi observat cu ușurință în zonele de hrănire, cotrobăind mereu după hrană.
Pițigoiul albastru are o distribuție largă în tot Palearcticul de Vest. Cuibărește în zona temperată cu climat temperat continental,oceanic sau mediteraneean. Destul de rar poate apărea și în zonele mai nordice, cu climat aspru.
În Europa este prezentă aproape trei sferturi din populația mondială (75 %). La nivel european, populația este estimată la 20.000.000 – 44.000.000 de perechi cuibăritoare. În România populația este stabilă, fiind estimată la 750.000 – 1.500.000 de perechi cuibăritoare.
Pițigoiul albastru este o specie de talie mică cu o lungime a corpului cuprinsă între 10,5 – 12 cm. Prezintă un penaj atractiv, colorat: corb indesat, cap mic rotund prevăzut cu o scufie de culoare albastră. Creștetul este de culoare închisă. Prezintă un abdomen galben cu o dungă gri situată central. Aripile sunt albăstrui, cu albastru intens pe supraalarele mari și cu o bandă îngustă albă. Sexele de cele mai multe ori nu se pot diferenția.
Pițigoiul albastru poate fi întâlnit într-o mare varietate de habitate, fiind una dintre cele mai puțin pretențioase specii de pițigoi. Preferă zonele joase, de câmpie cu păduri de foioase dar nu evită nici pădurile mixte, parcuri, livezi, grădini etc.
Are un regim alimentar divers: în perioada cuibăritului se hrănește în principal cu insecte, căutând mereu printre ramurile subțiri. Pe timp de iarnă se hrănește cu semințe.
Pițigoiul albastru este o specie monogamă. Pentru cuibărit folosește scorburile existente în arborii bătrâni, dar ocupă cu ușurință și cuiburile artificiale, uneori chiar și crăpături în pereți. Cuibul este construit din mușchi, păr, licheni și pene. Ponta este depusă în lunile aprilie-mai și este constituită din 7-8 ouă, a căror incubaţie durează 14 zile. Pot fi întâlnite cazuri când ponta este compusă din 15 – 18 ouă, acestea provenind de la două sau mai multe femele. Puii părăsesc cuibul după 18-22 de zile de la eclozare. O pereche depune în general două ponte într-un an.
Amenințări :
Modificarea, fragmentarea și pierdereahabitatului.
Managementul defectuos al pădurii. Poluarea.
Bibliografie :
- Petrovici M., 2015 – Atlas al speciilor de păsări de interes comunitar din România,Coordonare științifică Societatea Ornitologică Română și Asociația pentru ProtecțiaPăsărilor și a Naturii „Grupul Milvus”. Proiect cofinanțat din Fondul European deDezvoltare Regională;
- Mihai C. Băcescu – Păsările în nomeclatura și viața poporului Român. Editura academiei republicii populare române.
- Lars Svensson – Ghid pentru identificarea păsărilor din Europa și Zona mediteraneană.
