Cioara grivă este o rudă apropiată a ciorii negre (Corvus corone) care nu apare la noi în țară. Cele două subspecii au teritorii separate în Europa. Prima ocupă jumătatea estică a Europei, inclusiv vestul Rusiei, pe când cioara neagră ocupă jumătatea de vest a Europei.
Cioara grivă are spatele, abdomenul, părțile laterale și baza cozii de culoare gri. Restul penajului, picioarele, ciocul și coada sunt negre. Lungimea corpului este de 48-52 cm, iar anvergura aripilor este de 84-100 cm, cu masa corporală de 410-675 g.
În România, cioara grivă este prezentă în toate tipurile de habitate. Totuși ea preferă zonele din afara regiunilor urbane, cu precădere cele aglomerate, însă poate fi observată în zonele rurale. Cel mai adesea poate fi observată în apropierea zonelor umede, cum sunt bălțile, râurile, lacurile, mărginite sau apropiate de terenuri agricole.
Cu toate astea, cioara grivă s-a adaptat mai uşor traiului printre blocuri. Deşi se fereşte de oameni, ea ştie că în preajma lor găseşte mâncare din abundenţă.
Este o pasăre la fel de inteligentă ca și celălalte reprezentante ale familiei Corvidelor. Nu de puține ori, cioara grivă poate fi observată prin orașe cum aruncă nucile pe trecerile de pietoni sau în intersecții semaforizate, ca să le calce vreo maşină. Ele au observat și învățat că în aceste zone mașinile opresc ocazional, oferindu-le suficient timp ca să recupereze miezul nucilor.
Ca și rudele sale, cioara grivă are o gamă diversificată de hrană ce constă în cereale, fructe și semințe, dar poate captura și mamifere mici, șopârle sau ouă ale altor specii de păsări mai mici, iar în unele cazuri poate fi și necrofagă hrănindu-se cu stârvuri de animale.
Femelele depun 4-6 ouă în lunile martie-aprilie, incubația fiind de 17-19 zile, fiind efectuată numai de femelă, care este hrănită de mascul. Puii sunt hrăniți de ambii părinți până la vârsta de 32-36 zile, părăsind cuibul după această perioadă. Perechile au o singură pontă pe an.
Perechile sunt monogame, cuibărind solitar și formându-se numai pe perioada sezonului de cuibărit. Cuibul este alcătuit din crenguțe și resturi menajere, fiind întărit cu excremente, fiind amplasat în copacii înalți, marginile stânclor, clădiri abandonate sau stâlpi de tensiune. Puii sunt îngrijiți de ambii părinți până când aceștia învață să zboare.
Păsările devin active pentru reproducere din al doilea an de viață.
Longevitatea maximă atinsă în sălbăticie este de 16-17 ani.
