Coțofana (Pica pica) este o specie de corvidă a cărei răspândire se întinde pe tot continentul european, precum și pe regiunea centrală, estică și vestică a Asiei. Ea nu este o specie preferențială, coțofana adaptându-se cu ușurință oricărui tip de habitat, ajungând și la altitudini de 1.500 m. Specia poate fi observată cu ușurință în habitate antropice de toate tipurile, fiind întâlnită atât în aglomerările urbane, cât și în zonele rurale, ocupând de asemenea teritorii și în habitatele agricole.
La coțofana masculul și femela nu se diferențiază, capul, spatele, partea inferioară a târtiței și pieptul sunt negre, abdomenul și partea superioară a aripii de culoare albă, iar aripile și coada cu pene de culoare albastru-verzui metalizat. Penele cozii sunt foarte lungi, având aproape aceeași lungime ca și restul corpului, partea de deasupra a târtiței fiind de culoare maronie. În zbor, penele din vârfurile aripilor sunt de culoare albă. Lungimea corpului este de 45-60 cm, iar anvergura aripilor este de 56-61 cm, cu o masă corporală de 145-210 g. Longevitatea maximă atinsă în sălbăticie este de 15-16 ani, iar în captivitate poate ajunge și la 20 de ani.
Coțofana se hrănește în special cu nevertebrate: insecte și larvele acestora, mai ales gândaci (coleoptere), viermi, râme, miriapode, păianjeni, melci, mamifere mici (șoareci etc.), șopârle mici, broaște. Intră în cuibul altor specii de păsări, din care ia ouăle și puii. Se hrănește și cu hoituri des putând fi observate pe marginea drumului devorând animalele ucise de vehicule peste noapte. Insectele prinse le poate depozita ulterior prin regurgitare într-o groapă.
Deși nu este agilă în aer, coțofana urmărește alte păsări forțându-le să arunce sau să regurgiteze mâncarea. În hrana coțofenelor au fost întâlnite multe insecte dăunătoare agriculturii și silviculturii.
Coțofana este considerată nu doar una dintre cele mai inteligente păsări dar și din întreg regnul animal. Este singura pasăre cunoscută care a reușit testul oglinzii*, alături de foarte puține alte specii neaviare.
În captivitate, s-au făcut observații cu coțofene care au învățat să numere pentru a obține mâncare. Ele imită voci umane și folosesc regulat instrumente pentru a-și curăța propriile cuști. În sălbăticie, se organizează în grupuri și folosesc strategii complexe de vânătoare sau atunci când se confruntă cu prădători.
S-a constatat că este atrasă și chiar colecționează obiecte strălucitoare. Motiv pentru care, coțofana a fost considerată în evul mediu pasărea vrăjitoarelor sau a celor certați cu legea. În Asia, dimpotrivă, era considerată aducătoare de noroc iar amerindienii o considerau un duh, prieten al oamenilor.
Etologul* de prestigiu de la Universitatea din Colorado, SUA, Dr. Mark Becoff a descoperit cu uimire că un stol de coțofene se ocupa de bocirea și înmormântarea unui semene a lor decedat. La o coțofană moartă pe marginea unei șosele, a venit în zbor o surată de a ei, s-a apropiat cu pioșenie, parcă a mângâiat-o cu ciocul, apoi s-a retras înapoi, plină de compasiune și respect. După această ceremonie a luat din preajmă un fir de iarbă, pe care l-a așezat peste trupul neînsuflețit. La scurt timp au apărut tot mai multe coțofene, fiecare depunând câte un fir de iarbă, până când au acoperit-o. După aceasta, coțofenele s-au învârtit în zbor deasupra trupului acoperit, cârâind a jale, câteva minute în șir.
Testul de oglindă – numit uneori testul de marcă, testul de auto-recunoaștere a oglinzilor (MSR), tehnica punctelor roșii sau testul de roșu – este o tehnică comportamentală dezvoltată în 1970 de psihologul Gordon Gallup Jr. ca încercare de a determina dacă un animal deține capacitatea de auto-recunoaștere vizuală. Testul MSR este metoda tradițională pentru încercarea de a măsura conștiința de sine.
Etologia este știința care se ocupă de studiul comportamentului (obiceiuri și deprinderi) atât a animalelor (etologia animală) cât și a oamenilor (etologia umană). Numele termenului provine din limba greacă, de la etos + logos („comportament” + „știință”)
