Sturzul de vâsc și sturzul cântător

Cele două specii de sturz, membre ale familiei Turdidae-lor și înrudite cu mierla, sunt foarte asemănătoare între ele și pot fi ușor confundate. Mai ales că ambele specii pot fi văzute simultan în aceleași habitate. Totuși, la o privire mai atentă (și un auz fin, bineînțeles), există niște detalii care ne pot ajuta să diferențiem cele două specii.

Sturzul cântător (Turdus philomelos) este foarte asemănător cu sturzul de vâsc dar este puțin mai mic, penajul ușor maroniu (față de gri la Sturzul de vâsc) și are pete alungite și ascuțite, aproape triunghiulare , spre deosebire de petele rotunde pe piept ale sturzului de vâsc. Specia nu are dimorfism sexual accentuat, femela fiind greu de diferențiat față de mascul.

Cuibărește în România dar este o pasăre migratoare. Sosește în luna martie și pleacă spre zonele de iernare în lunile august-septembrie. Există indivizi care sunt prezenți pe teritoriul țării și pe timpul iernii. Specia este prezentă în majoritatea tipurilor de habitate forestiere, păduri în regenerare, dar și habitatele antropice abundente în arbori cum sunt grădinile, parcurile și cimitirele.
Este o specie omnivoră. Hrana de origine animală este formată din adulți și larve de insecte, dar și alte nevertebrate (melci, păianjeni etc.), rareori vertebrate mici (șopârle și micromamifere). Hrana de origine vegetală este formată în principal din semințe și fructe de porumbar, soc, sorb, mure, fragi și altele.

Numele de gen provine din denumirea în latină a sturzilor – Turdus, iar numele de specie provine din cuvântul latin philomela – privighetoare, cu referite la Philomela – personaj din mitologia greacă, fiica regelui Atenei, care s-a transformat în privighetoare.

Pe lângă faptul că are un cântec plăcut, sturzul cântător poate să imite cântecul altor specii. Din cauză că depune între 2 și 3 ponte de ouă pe an, el poate fi auzit cântând de primăvara pănă spre sfărșitul verii.

Sturzul de vâsc (Turdus viscivorus) preferă pădurile deschise, terenuri agricole, parcuri și grădini. La fel ca și sturzul căntător, poate fi des auzit sau văzut în parcul Sub Arini, pe durata verii, fiind o specie migratoare.

Este mai voluminos și mai pal decât sturzul cântător cu lungimea corpului de 27-28 cm, anvergura aripilor de 45-50 cm și greutatea corpului de 93-167 g. Partea superioară este gri-maronie și pieptul este pal cu pete negre subțiri. Ciocul este negru cu baza galbenă, iar picioarele sunt roz. Sexele sunt asemănătoare.

Se hrănește cu insecte, viermi și melci pe parcursul anului, iar în perioada de iarnă cu fructe de pădure. Dar, după cum îi spune și numele, se pare că are o preferință specială pentru vâsc, fiind unul dintre principalii responsabili pentru înmulțirea acestuia, prin excrementele pe care le lasă pe crengile arborilor, care conțin adeseori semințe de vâsc. Termenul viscivorus, din denumirea speciei, înseamnă ”devorator de vâsc”.

Este o specie diurnă care se hrănește atât la nivelul solului cât și în copaci și tufișuri. Adesea este observat cântând din vârful unui copac.
Cântă puternic chiar și pe vreme ploioasă sau chiar furtunoasă. Deține un repertoriu mult mai variat la cântece față de ceilalți sturzi sau mierla.

Reproducerea începe la vârsta de un an. Masculii cântă pentru a atrage o parteneră în timp ce își răsfiră aripile și coada într-un dans nupțial. Perechile monogame apără un teritoriu de cuibărit cu suprafața mică. Femela construiește un cuib din iarbă, rădăcini și frunze, adesea la încheietura unei crengi din copac.
Ambii părinți se îngrijesc de pui, care dezvoltă penaj la 14-16 zile mai târziu, dar rămân dependenți de părinți pentru încă 2-3 săptămâni. O a doua generație este adesea depusă.

Bibliografie:

http://pasaridinromania.sor.ro/Sturz-cantator

http://pasaridinromania.sor.ro/Sturz-de-vasc

https://www.discoverwildlife.com/animal-facts/birds/facts-about-mistle-thrush/