Țicleanul sau scorțarul, cum mai este denumit, este un adevărat alpinist în lumea păsărilor, el ,,escaladând,, cu ușurință aproape orice arbore. Se poate deplasa pe scoarță atât cu capul în sus cât și cu capul în jos.
Țicleanul are o distribuție foarte largă, fiind întâlnit cu ușurință în zonele cu climă temperată și caldă din Europa, Africa de Nord și Asia. Apare de asemenea și în zonele cu climat boreal, mai rece.
Populația cuibăritoare din Europa este estimată la 7.500.000 – 19.000.000 de perechi. În România populația a fost estimată la 800.000 – 2.000.000 de perechi. În majoritatea țărilor populația este stabilă sau în creștere, astfel că specia nu este protejată.
Țicleanul este o pasăre de talie mică, cu o lungime a corpului de 12 – 14,5 cm. Prezintă o siluetă distinctivă: fără gât, cap mare cu un cioc puternic, pung și ascuțit. Aripile sunt scurte și rotunde. Este gri- albăstrui dorsal și deschis ventral. Pe cap prezintă o dungă neagră ce traversează ochiul. Sexele sunt foarte asemănătoare. Masculul poatea avea un maroniu-roșiatic mai intens pe flancuri.
De regulă țicleanul cuibărește în păduri de foioase sau mixte, totuși în țările nordice, poate fi întâlnit și în păduri de conifere. Preferă pădurile de gorun (Querqus petrea), stejar (Querqus robur), fag (Fagus sylvatica) și castan (Castanea sativa). Poate fi observat frecvent și în vecinătatea omului, în pâlcuri de copaci, livezi, parcuri etc.
Principala hrană este constituită din nevertebrate, semințe și fructe, dar consumă și ghinde, alune pe care le fixează în crăpătri și le sparge cu ciocul. În perioada de cuibărire se hrănește în principal cu insecte, iar toamna și iarna consumă semințe. Pe timp de iarnă împreună cu speciile de pițigoi, țicleanul este o apariție comună la hrănitori.
Cuibărește în scorburi părăsite de ciocănitori. Frecvent folosește scorburi mai mari, a căror deschidere o mișorează cu lut, în funcție de măsura corpului. Este o specie monogamă, perechea păstrându-se pe viață. Locul de cuibărit este folosit pentru mai mulți ani. Femela depune 6 – 11 ouă albe cu pete ruginii. De regulă ouăle sunt clocite doar de către femelă, timp de 14 – 18 zile. În timpul clocitului masculul îi aduce constant hrană femelei. La hrănirea puilor participă ambii parteneri. Puii părăsesc cuibul la vârsta de 20 – 22 de zile.
Amenințări
- Modificarea, fragmentarea și pierderea habitatului.
- Managementul defectuos al pădurii.
Bibliografie :
- Petrovici M., 2015 – Atlas al speciilor de păsări de interes comunitar din România, Coordonare științifică Societatea Ornitologică Română și Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii „Grupul Milvus”. Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională;
- Mihai C. Băcescu – Păsările în nomeclatura și viața poporului Român. Editura academiei republicii populare române.
- Lars Svensson – Ghid pentru identificarea păsărilor din Europa și Zona mediteraneană.
