Gimnospermele sunt arbori sau arbuști care se caracterizează printr-o consistență lemnoasă a tulpinii, frunze sempervirescente (persistente), în formă de ac sau solz, flori simplu organizate. Iar ceea ce este definitoriu pentru gimnosperme, semințe lipsite de înveliș sau fruct (gr. gymnos=golaș, gr. sperma=sămânță).
Pentru a respecta normele Codului de Nomenclatură Botanică, în prezent încrengătura Gimnosperme a împrumutat numele pinilor, numindu-se Pinophyta.
Prin natura lor, majoritatea gimnospermelor preferă un climat mai umed, ceea ce explică prezența lor în România în etajul montan. Ca atare exemplarele din parc, ținând cont de altitudinea prea mică a Sibiului (400 m), nu au o origine naturală. Dintre speciile autohtone cel mai frecvent se regăsesc în zona centrală a parcului molizii (Picea abies) și brazii (Abies alba). Ambele specii au fost aduse din munții din apropierea Sibiului. Prima specie este cunoscută și sub denumirea de brad roșu, molift sau molid norvegian. Ea se întâlnește în jumătatea nordică a Europei precum și în munții Alpi și Carpați. În România este cel mai răspândit dintre conifere. Bradul, cunoscut și sub denumirea de brad alb sau brad nemeș, ocupă o suprafață (areal) mai restrânsă. Bradul este o specie exclusiv europeană, întâlnindu-se în toți munții din centrul și sudul continentului. Răspândirea este limitată de pretențiile mai ridicate față de temperatură, bradul fiind sensibil la înghețurile târzii. În ce privește răspândirea în România, ocupă o poziție secundară dintre coniferele de la noi, cu 5% din suprafața împădurită a țării.
O altă specie bine reprezentată în parc este pinul comun (Pinus sylvestris). Digul cu Pini de lîngă Bolta Rece, unde există podul care traversează pârâul Trinkbach, este străjuit de exemplare de pini. Aceștia au fost plantați inspirat aici, pentru că prin rădăcinile lor acești arbori au darul de a fixa terenul. Alte exemplare se regăsesc în fața stadionului și în zona terenului de rugby. Deși arealul pinului este extrem de întins (întreg continentul eurasiatic, de la Atlantic până la Pacific), în România ocupă în mod natural suprafețe destul de mici. Pentru că este extrem de rezistent față de condițiile de mediu, atât în ceea ce privește clima cât și în ce privește solul, el este deseori plantat ca specie pionieră în cele mai variate situații.
