Ordinul Lepidoptera, al doilea cel mai numeros ordin al clasei Insecta după Coleoptera, cuprinde fluturii de zi (Rhopalocera) şi fluturii de noapte (Heterocera), cunoscuţi şi cu numele de molii.
Fluturii de noapte (Heterocera), în afara caracterului predominant nocturn şi a câtorva caracteristici anatomice şi fiziologice, diferă destul de puţin de fluturii de zi (Rhopalocera).Fluturii de noapte prezintă mai puțin interes decât fluturii de zi, cu toate că printre insectele ordinului Lepodoptera, moliile reprezintă cea mai mare parte la nivel
mondial, totalizând aproximativ 135.700 de specii descrise, ceea ce reprezintă 91% din totalul lepidopterelor (celilalți 9 % sunt fluturi de zi).
Nu există o barieră clară de diferenţiere între fluturi (Rhopalocera) şi molii (Heterocera), şi dacă ne bazăm pe acele câteva reguli de diferenţiere vom vedea că la fiecare există numeroase excepţii. Cele mai importante sau comune diferenţe între cele 2 grupe de lepidoptere sunt următoarele:
1. Fluturii sunt majoritatea diurni pe când moliile sunt nocturne;
2. Fluturii au culori vii, iar moliile sunt întunecate la culoare;
3. Fluturii au corpul subţire, iar majoritatea moliilor îl au îngroşat;
4. Antenele fluturilor sunt de regulă măciucate, iar la molii pot varia, în general
masculii moliilor având antene pectinate;
5. În poziţie de repaus fluturii îşi ţin aripile lipite una de alta perpendicular pe
corp, iar moliile ţin aripile desfăcute de-a lungul corpului;
6. Aripile fluturilor sunt independente una de alta pe când ale moliilor sunt unite
cea superioară cu cea inferioară, având cel mai avansat mecanism de cuplare
al aripilor frenulum-retinaculum;
7. În stadiul de nimfă fluturii formează o crisalidă chitinoasă pe când moliile îşi
construiesc uncocon.
Câteva excepţii de la regulile mai sus amintite, chiar dacă în natură există un număr foarte mare: molii active ziua (Zygaena sp, subfam. Arctinae); colorit viu (subfam. Arctinae; Deilephila sp.; Calimorpha sp); molii cu corpul subţire (fam. Geometridae; Eilema sp.; Synanthedon sp.); poziţia aripilor (Selenia dentaria, Fabricius,1775); forma antenelor (fam.Zygaenidae).
Ochi de păun de zi Aglais io
Este cunoscut ca fluturele “Ochi de păun de zi’ este unul dintre cei mai frumoși fluturi din România. Pe aripi prezintă pete concentrice asemeni ochilor de pe penele masculului de păun. Coloritul specific îl face inconfundabil, culoarea predominantă pe partea superioară este brun–roșcat cu “ochi” viu colorați, iar pe partea inferioară maroniu–negru cu linii transversale negre.
Adulții preferă nectarul de la o serie de specii precum Sambucus ebulus, Scabiosa columbaria, Stachys officinalis, Adonis vernalis, Telekia speciosa, dar uneori pot fi întâlniți hrănindu-se şi cu seva arborilor sau sucurile fructelor în stare de fermentare. Preferă lizieră pădurilor, pajiștile, terenurile agricole, dar poate fi întâlnit și în grădini și parcuri.
Molia colibri Macroglosum stelatarum
Este o specie de molie din familia Sphinghidae. Deşi multă lume are o anume repulsie pentru fluturii de noapte, fie că îi asociază cu larvele considerate dăunătoare, fie pentru faptul că pătrund în serile de vară pe geamuri fiind atrase de lumina becurilor, ajungând să le cunoaştem mai bine vom descoperi că sunt niște insecte la fel de fascinante ca fluturii de zi, dacă nu chiar mai interesante datorită complexității lor.
Molia colibri își are originea numelui prin asemănarea zborului cu grațioasa pasăre colibri. Deși face parte din grupul fluturilor de noapte, ea este activă ziua, putând fi văzută cum se hrănește cu nectarul florilor. Contribuie împreună cu alte specii de fluturi, albine și alte insecte la polenizarea florilor.
Bibliografie
- Rákosy L., (2013). Fluturi diurni din România. Cunoaștere, protecție și conservare. Editura Mega Cluj
- *** http://butterfliesfromromania.blogspot.com/2013/05/aglais-io.html
- ***https://ro.wikipedia.org/wiki/Macroglossum_stellatarum