Șarpele de alun (Coronella austriaca) este un șarpe neveninos din familia colubride (Colubridae) răspândit în Europa centrală, de nord și de sud-est și regiunea ponto-caspică. În România și Republica Moldova trăiește subspecia Coronella austriaca austriaca. Așadar, la noi în țară se întâlnește pretutindeni unde găsește condiții bune de viață și este ocrotit prin lege.
Șarpele de alun este un șarpe mic, zvelt (până în 70 – 80 cm), coada de lungime medie. Coloritul spatelui este brun sau brun – roșcat la mascul și cenușiu – brun la femelă. O dungă neagră-brună începe de la nară, trece prin dreptul ochilor, până la colțurile gurii. Pe cap se observă o pată închisă, mare, neagră, în formă de V. Desenul dorsal variază , în general se văd 2 sau 4 șiruri de pete închise, formând un desen longitudinal sau transversal. Abdomenul este alburiu pe cap, apoi brun sau roșu-cărămiziu la mascul, cenușiu până la negru la femelă.
Șarpele de alun are o distribuție largă, fiind întâlnit aproape în toată Europa și regiunea ponto-caspică. În sudul Italiei și Sicilia formează subspecia fitzingeri. În România se găsește doar subspecia austriaca, și poate fi întâlnit pretutindeni în habitate corespunzătoare.
Șarpele de alun preferă zonele uscate și însorite, luminișuri și liziere de pădure, alunișuri și zone cu vegetație arborescentă. Drept urmare, în zonele umede este foarte rar. Îl găsim de la câmpie, până la 1.500 de m altitudine. Se mișcă relativ lent. Devine agresiv când este capturat, se face colac și șuieră, repezindu-se să muște. Din cauza aspectului general și a petei negre de pe cap, mulți îl confundă cu o viperă. Însă mușcătura lui este inofensivă.
Se hrănește îndeosebi cu alte reptile (în special șopârle, chiar de mărimea unui gușter), rareori cu mamifere mici sau chiar păsări.
În aprilie- mai are loc împerecherea, prin imobilizarea femelei (încolăcire și apucarea capului). Șarpele de alun este ovovivipar, dar adesea depune ouă care eclozează foarte repede. Ponta cuprinde 3 – 15 pui, care au 125 – 180 mm.
Bibliografie:
- Fuhn I. E. (1960): Amphibia. In: Fauna R.P.R., Vol. XIV, Fasc. 1, Ed. Academiei R.P.R., Bucureşti.
- Fuhn, I.E. (1969): Broaște, șerpi, șopârle. Ed. Ştiinţifică, Bucureşti.
- Cogălniceanu D., Rozylowicz L., Székely P., Samoilă C., Stănescu F., Tudor M., Székely D., Iosif R., (2013): Diversity and distribution of reptiles in Romania, ZooKeys 341: 49-76.
- Birkhead T.R., Mollar A.P., (1993): Sexual selection and the temporal separation of reproductive events: sperm storage data from reptiles, birds and mammals. Biological Journal of the Linnean Society 50: 295-311.
- http://herpetolife.ro/sarpele-de-alun-coronella-austriaca/