O dată cu venirea sezonului rece observăm că dispar nu numai păsările așa-numite ”călătoare” ci și majoritatea insectelor. De fapt, intre cele două chiar există o legătură. Plecarea păsărilor este determinată de dispariția hranei pe timp de iarna. În cazul păsărilor insectivore hrana o reprezintă, cum putem deduce din nume, chiar insectele.
Așadar, ce se întâmplă cu insectele iarna?
Dacă păsările au capacitatea de a zbura distanțe lungi, fenomen care poartă numele de migrație, la insecte lucrurile nu stau la fel. Există mici excepții, ca de exemplu unele specii de fluturi (ex. Vanessa cardui) care migrează și ei.
O mare parte dintre insectele adulte mor o dată cu venirea iernii. Lăsând în urma ouă care pot ecloza, nou apărutele insecte iernează în stadiul de larvă. Desigur, aceste larve trebuie să fie cumva protejate de frig, de aceea nu vom avea ocazia să le vedem prea des pe timpul iernii. Dar acestea există, fie sub pământ, fie în compost sau alta materie organică în descompunere, sub scoarța copacilor sau chiar în fibra lemnului.
Unele larve își reduc cantitatea de apă din organism și încep sa producă glicerol, care împiedică înghețul.
Dar sub pământ se pot ascunde și unii gândaci adulți care pot săpa în adâncime până unde sunt protejați de îngheț. Fluturii adulți își caută adăpost în scorburi de arbori sau în podurile locuințelor, la fel cum fac muștele sau și alte specii de insecte în stadiul de adult. Dar asta nu înseamnă ca ele zboară și sunt active ca pe timpul verii. Din contră, ele au o metodă de supraviețuire pe timp de iarnă numită diapauză. Diapauza este similară hibernării.
Așadar, chiar și în mijlocul iernii, dacă se încălzește locuința mai mult decât avem nevoie pentru a fi confortabil, se mai aude câteodată un bâzâit epuizat al vreunei muște. Dacă se menține căldura suficient timp, avem ocazia chiar să vedem câte o muscă sau altă insectă rămasă captivă în casă din toamna, cum zboară derutată. Când temperatura scade, musca revine la diapauză, asta desigur, dacă nu a cazut în plasa vreunui paianjen sau nu a fost o pradă ușoară pentru pisică.